Cum construim încrederea pe piața rezidențială?
15.11.2024
Încrederea este piatra de temelie a oricărei piețe, iar în sectorul imobiliar românesc este încă o piatră brută. Într-o perioadă de incertitudine și schimbări legislative, asigurarea transparenței și integrității în tranzacțiile imobiliare devine esențială.
Prin acest articol, doresc să atrag atenția asupra câtorva pași concreți prin care profesioniștii din imobiliare – fie agenți, fie brokeri/owneri – pot cultiva și consolida încrederea consumatorilor, în beneficiul acestora și nu numai.
Importanța unei legi a intermedierii și a unor norme de aplicare
Proiectul de lege inițial, care era menit să reglementeze activitatea agenților imobiliari, este un deziderat existent încă din anul 2000. Iată-ne, aproape 25 de ani mai târziu, în pragul adoptării legislației.
Legea nu va fi perfectă, însă va ajuta structurile asociative să-și atingă obiectivele la care au lucrat atâția ani de zile, respectiv ridicarea standardelor în industrie, recunoașterea de netăgăduit a profesiei și schimbarea radicală a percepției asupra jucătorilor din piață.
“Munca” va începe abia după adoptare și vor fi necesari ani buni pentru a reuși să ajungem la o coagulare și la o direcție foarte clar definită. Consumatorii vor avea de câștigat în primul rând prin transparență și, foarte important, dezvăluire, un cuvânt mult temut.
Limitarea avansului – o măsură de protecție pentru cumpărători?
Propunerea recentă de limitare a avansului solicitat de dezvoltatori la un procent de la 10% până la 40% (în anumite condiții) din valoarea proprietății este un alt pas esențial în direcția protejării intereselor cumpărătorilor.
Această măsură, în special în cazul proiectelor aflate în stadiu de construcție, ar reduce riscurile financiare pentru cumpărători, oferindu-le siguranța că banii lor sunt protejați. Propunerea legislativă a mai fost o dată pe masa legiuitorului, în anul 2019. Trebuie să constatăm, însă, că în piață sunt deja mecanisme, precum conturile de garanții sau plata în etape, ce pot fi accesate de către cei deja implicați în acest domeniu.
Pentru cumpărători, o astfel de reglementare ar însemna că pot investi într-un proiect cu mai multă încredere, fără teama că, în caz de probleme, fondurile lor sunt vulnerabile. În același timp, această măsură responsabilizează și dezvoltatorii, care sunt astfel încurajați să gestioneze mai bine riscurile și să livreze proiectele la timp, respectând așteptările beneficiarilor.
Un alt efect va fi următorul – piața îi va tria foarte puternic pe cei care își permit să construiască în aceste noi posibile condiții. În opinia mea, chiar dacă propunerea nu va trece, comportamentul consumatorilor este deja modificat, în lumina mediatizării puternice a subiectului.
Rolul avocaților
Referitor la propunerea venită din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România, consider că aduce un plus de valoare, atunci când ne referim la due diligence, un segment ce nu poate fi îndeplinit de către un agent imobiliar.
Prezența obligatorie, însă, sunt convins că ar fi una neconstituțională, extrapolând, ar însemna crearea unui precedent pentru industria agenților. Nu putem, cu siguranță, să obligăm consumatorii să lucreze cu un agent sau cu un avocat. În plus, dacă avocații ar prelua partea de negociere, ce rol ar mai avea agenții cumpărătorilor?
Cum ar arăta o piață rezidențială matură pentru România?
Imaginându-ne o piață imobiliară ideală în România, ne putem gândi la o comunitate profesională în care transparența, integritatea și respectul față de clienți sunt valori fundamentale. Într-un astfel de cadru, cumpărătorii ar fi informați corect și complet despre proprietățile în care doresc să investească sau să locuiască, iar agenții și dezvoltatorii ar colabora eficient pentru a oferi o experiență de achiziție fără riscuri și lucrativă pentru toate părțile implicate.
Într-o piață ideală, standardele profesionale ar fi ridicate, iar agenții și dezvoltatorii ar acționa în interesul clienților, nu doar pentru a încheia o tranzacție rapidă. O astfel de piață ar atrage mai mulți cumpărători și ar susține creșterea sectorului imobiliar într-un mod sustenabil și de durată. Sunt ferm convins că cei care au o carieră în acest domeniu gândesc pe termen lung.
Drumul spre o piață imobiliară de încredere
Pentru a ajunge la o astfel de piață rezidențială ideală este nevoie de un angajament comun din partea tuturor jucătorilor din imobiliare. Ca președinte al Asociației Naționale a Agenților Imobiliari din România, sunt dedicat promovării unui cadru transparent și sigur pe care cumpărătorii să-l poată naviga cu încredere. Adoptarea legislației potrivite, a normelor de adoptare mult muncite alături de responsabilii și voluntarii din teren, adoptarea Codului Etic și a unor standarde de practică clare, împreună cu sancțiunile potrivite, toate acestea ne pot conduce la o piață imobiliară superioară din punct de vedere profesional față de țările din Vestul Europei.
Am încredere deplină că românii au capacitatea și dorința să construim un viitor sigur și prosper pentru piața noastră, atât de efervescentă și niciodată plictisitoare.
Autor: Toma Filipovici, Președinte APAIR 2024-2025