Curs online GRATUIT: Cod Etic și Inițiere REALTOR® | APAIR

Curs online GRATUIT: Cod Etic și Inițiere REALTOR®

08.06.2021 09:00 la 08.06.2021 15:00 (Europe/Bucharest)

Registration for this event is now closed



Curs Online GRATUIT: Cod Etic si Iniţiere Realtor®

8 iunie | 9:00-15:00 | ONLINE

 

Vrei să știi cum poți să ai mai multe beneficii pentru tine, pentru clienții tăi și pentru întreaga piață imobiliară? ➡️Respectând un Cod Etic, prin care adopți anumite standarde profesionale.

 

În lipsa unor normative și reglementări ale profesiei de agent imobiliar în România, pentru un consumator de servicii imobiliare este destul de greu să aprecieze profesionalismul unui agent imobiliar. Tocmai de aceea, este esențial să fii recunoscut ca un specialist în domeniu și validat de o Asociație Profesională.

 

În data de 8 iunie 2021, te invităm să participi la cursul de Cod Etic și Iniţiere Realtor®.

Ai oportunitatea de a participa la Cursul de Cod Etic și Inițiere REALTOR® din confortul casei sau biroului tău, din oraşul tău.  Oriunde te afli, noi îţi pregătim o experienţă nouă şi interacţiune cu colegii din APAIR, ONLINE- în sala virtuală.

 

👉 Ce este un REALTOR®?

 REALTOR®: este acel agent imobiliar care parcurge și își asumă o educație privind Codul Etic, instrumentul care îi ghidează conduita atât față de public și clienți, cât și față de comunitatea imobiliară.

 

👉 Ce  este Codul Etic?

Codul Etic reprezintă fundația educației profesionale în APAIR. Acesta ghidează agenții imobiliari și arată publicului nivelul de angajament, educație și dedicație pentru profesia de agent imobiliar al fiecărui REALTOR®.

Beneficiem de acest Cod Etic prin parteneriatul APAIR cu National Association of REALTORS® (NAR) din SUA – cea mai mare asociație imobiliara din lume, ce are peste 1,4 milioane membri.

 

Regula este una foarte simplă: Fă pentru ceilalți ceea ce ai vrea ca ceilalți să facă pentru tine!

În afară de valorile care ne țin împreună, apartenența la comunitatea APAIR este o practică continuă, care presupune implicare, simțul de apartenență, calitatea relațiilor pe care le stabilim și entuziasmul de a fi parte din ceva mai mare decât noi înșine.


👉 Despre curs:

➡️ Cursul de Cod Etic și Inițiere REALTOR® își propune să parcurgă Codul Etic, dar mai ales să familiarizeze participanții cu practica apartenenței la o comunitate imobiliară în care să fie înconjurați de profesioniști responsabili, educați și dornici să contribuie și să facă parte dintr-o lume imobiliară mai bună.

 

 Cursul se adresează membrilor APAIR, membrilor în devenire / simpatizanți, precum și oricărui profesionist din domeniul imobiliar care doreşte să ne cunoască. Este GRATUIT, iar participarea este condiționată de înregistrare.

 Vom discuta despre:

Cine suntem: NAR, Codul Etic, APAIR;

Viziune: unde ne dorim să ajungem?

Ce așteptări au membrii de la Asociație?

Cum funcționează Asociația?

Codul Etic: prezentare articole și studii de caz.

Relația de lucru cu publicul al REALTORILOR®

APAIR, Reprezentarea Exclusivă ca mod de lucru, MLS.

Brandul REALTOR® - instrucțiuni de folosire, protecție marcă.

Implicare & contribuție.

 

Important de știut:

* Conform Statutului APAIR, fiecare membru acceptă să urmeze și să absolve anual un curs de instruire cu privire la Codul Etic al Asociației;

*Agenții imobiliari care doresc să devină membri APAIR, vor susține un examen de Cod Etic (imediat după terminarea cursului);

 

 

 

👉 Traineri: Ana-Maria Istrati  și Dan Negulescu

Ana-Maria Istrati este REALTOR®, trainer APAIR acreditat NAR și REBI și practicantă a Reprezentării Exclusive ca mod de lucru din anul 2014. Investiția continuă în educație și clienții mulțumiți, o recomandă ca pe un practician de la care colegii de breaslă au oportunitatea de a culege informații cu aplicabilitate directă în activitatea cotidiană.

Dan Negulescu, REALTOR® este activ în imobiliare din 1999. Susținător entuziast al reprezentării exclusive și membru fondator al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România, el este unul din primii promotori ai acestui sistem de lucru în țară noastră.

Dan Negulescu, consideră că:

“Un profesionist trebuie să se perfecționeze continuu și să-și împărtășească experiențele cu colegii lui de breaslă. Codul Etic NAR, adoptat integral de APAIR încă de la formarea sa, este coloana vertebrală pentru corectitudinea în afacerile imobiliare. Pot spune și că acest Cod este instrumentul principal de business, pentru că respectarea sa strictă conduce la multiple beneficii atât pentru REALTORI®, cât și pentru Clienții lor. Nu poți lucra neetic și să te bucuri de respect, prestigiu și venituri constante și predictibile... Deci asumarea voluntară și integrală a Codului Etic asigură atât siguranță cât și transparență pentru toți participanții la tranzacțiile imobiliare.”

 

Notă

👉 Înscrierea la curs se face prin completarea formularului;

👉 Cursul se susține ONLINE, prin utilizarea platformei Zoom. Datele de logare le vei primi prin email, în ziua dinaintea evenimentului. 

👉Program curs: 8 iunie | 9:00-15:00

 

 

Când

Din 08.06.2021 09:00
La 08.06.2021 15:00

Organizator

Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România
0745755477
0745755477
contact@apair.ro

Social Stream