Comunicat A.N.C.P.I. - Tranzacții aprilie 2024
15.05.2024
În luna aprilie 2024 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 61.718 imobile, cu 7.360 mai multe față de luna martie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna februarie este cu 19.797 mai mare față de perioada similară a anului 2023.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna aprilie 2024, în București - 11.006, Ilfov - 4.982 și Brașov - 3.110.
Județele cu cele mai puțin vândute imobile în aceeași perioadă, sunt: Teleorman - 114, Tulcea - 330 și Covasna - 344.
Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna aprilie 2024, a fost de 29.818, cu 13.975 mai mare față de aprilie 2023. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București - 5.428, Constanța - 2.659 și Ilfov - 2.484. La polul opus se află județele Gorj - 95, Sălaj - 97 și Harghita - 103.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a patra lună a anului 2024 sunt Buzău - 818, Dolj - 790 și Timiș - 770.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), www.ancpi.ro, la secțiunea Presă/Statistici.
SERVICIUL COMUNICARE
AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ